Bunătatea, întotdeauna eronat definită ca trăsătură de caracter, este un atribut esenţial al firii omeneşti, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Eşti un om bun pentru că aşa eşti, nu ai nici un merit pentru aceasta, nu iţi trebuie răsplată.
Singurul gust mai puternic decât gustul banului, este gustul puterii. Poţi să doreşti a fi puternic din bunătate, pentru ceilalţi semeni ai tăi, dar aceasta implică atâta bunătate încât tu renunţi total la existenţa pentru tine. Cel mai des se întâmplă ca puterea să fie singurul scop şi nu-ţi doreşti să fi altceva decât prorietarul ei, aşa pentru tine şi maxima ta vanitate. Din păcate acest tip de putere se întâlneşte cel mai des în lume şi fără excepţie la politicienii români.
Puterea este ca vinul, trebuie gustată, sorbită câte puţin, cu măsura bunătăţii, sau dacă ai un mare tupeu dai cupa peste cap şi pentru simplul motiv că eşti beţiv şi astfel vei da peste cap şi cupa trufiei şi te vei simţi în mod superior miruit de Dumnezeu Însuşi, care astfel nu mai are de ales şi a devenit doar secundul tău.
Neomul, îmbătat de putere şi trufie va da, până la urmă, bunătatea brigadierului ceapist, bunătate pe care ţi-o va scuipa ca pe un venin în faţă şi tu nevolnicule va trebui să te simţi miruit şi gata să lingi talpa bunătăţii sale, în speranţa ta deşartă, că te va lăsa să-i pupi chelia de care acum este mândru ca de un stigmat al puterii.
Uite aşa vine brigadierul ceapist, cu aerul său de comandant hărăzit înţelepciunii într-un fel pe care tu, în calitatea ta de căcănar, pasămite nu-l înţelegi, îţi va lovi pereţii casei netencuite cu palma şi cu înverşunearea, apoi ţi-o va boteza: Asta. Toate acestea vor trebui să te muţumească nesperat de mult, pentru că şeful, cel mai mare ceapist, a ejectat atât de multă bunătate din el, sacrifindu-şi din timpul celest al promulgării legilor conservării vieţii pe aceste pământuri înămolite de atâtea ploi şi atâta TVA.
Să loveşti casa unei familii, este un gest pe care îl faci doar conştient de el. Necondiţionat, trebuie să fi stâns multă ură ca să faci asta. Având forţa pe care ti-o dă ura, faci abstracţie de eul tau imparţial, care l-ai înecat oricum, în cupa puterii pe care ai baut-o cu nesaţ şi ai rămas tot cu gura uscată. Nici un fel de împrejurare nu te scuză.
Să trăiţi bine !
