No' ! Buna dimineaţa!

Luaţi-l, dacă vreţi, ca pe un răspuns la îndemnul Imnului Naţional.

După un sfert de secol de pseudolibertate, dragul meu Popor Român, te rog, dragii mei Români, vă rog, amintiţi-vă pentru o Zi cine sunteţi, dar mai ales ce sunteţi voi, dimpreună. Sunteţi Puterea Naţiei Române!

O putere de care trebuie să se teamă toţi oligarhii care vă conduc, toţi cei ce vă fură aurul purtat de munţi, pădurile acestor munţi, roadele pământului sacru, identitatea naţională, resursele energetice, minţile cele mai strălucitoare şi braţele cele mai puternice, tradiţiile şi portul nostru mândru, dreptul de a fi cea mai puternică, mai bogată, mai instruită şi mai nobilă naţie de indoeuropeni.

O putere care este oprită a se petrece prin biruri, prin divizare, prin sărăcirea celor mai mulţi, prin umilire cotidiană, prin diluarea tradiţiilor, prin îndatorare, prin teama pentru mâine, prin îmbolnăvire, prin utilizarea angoaselor personale şi mai ales prin manipulare, prin lansarea de subiecte de ameninţare absolut false, prin compromiterea adevăratelor mari personalităţi moderne ale României.

O putere, de care dacă Poporul Român uzează, nu vom mai fi subiecţii unor scopuri financiare corporatiste globale, ci parteneri demni, reciproc avantajaţi.

Demnitatea unui popor este compusă din însumarea demnităţii fiecărui locuitor al teritoriului naţional, imuabil şi indivizibil.

Plutire

Apărăm decrepite stindarde decorate-n vremuri glorioase şi ele demult apuse. Plutesc bucăţi din epava moralei, plutesc aiurea prin şuvoaiele unei lumi care-şi caută tumultos matca. Cu puternicele mele braţe mă ţin bine stâns de bucata mea din această epavă plutind năvalnic, înspre multe şi impredictibile direcţii. Apuc să privesc, pentru câte o lungă clipă, înspre fiul meu care înoată ca o zvârlugă veselă şi mă gândesc că, ăsta micu' se pricepe de minune la a se descurca prin talazurile înspumate ale schimbării. Aceasta, pentru că eu şi muierea mea l-am făcut pe el pe-atunci când potopul începea să se dezlănţuie? În tot vacarmul acestei zbuciumate plutiri, eu şi muierea mea, ţinem aproape unul de celălalt cu parâmele iubirii şi cumva, reuşim să fim în preajma zvârlugii, ca să-l putem ajuta, atunci când el îşi va găsi ţărmul lui.

După ce-l vom fi ajutat să-şi clădească limanul, ca doi îndrăgostiţi, ne vom căuta un plaur şi vom pluti spre ape albastre şi limpezi cu plaje însorite unde, ne vom cârpi sufletele ciuruite de atâtea decenii de minciună şi prognoze deşarte ale politicienilor locali, naţionali, unionali sau globali. Desigur, îi vom trimite vederi şi-i vom scrie scrisori să ştie că şi noi suntem fericiţi, că locurile sunt frumoase şi-n tot acest timp noi, nemărturisit, vom spera, pentru binele fiului nostru şi al generaţiei lui, că Noul Nero nu va fi fiind atât de nebun să dea din nou foc Marii Cocioabe.

Ne naştem oameni

Înainte de toate şi de orice, ne naştem oameni.

Ne naştem oameni, aceasta este prima, singura şi ultima noastră definiţie. Abia după ce ne naştem oameni, în timp ce femeia din care am ieşit este încă lehuză, bărbatul din sperma căruia am încolţit, de obicei emoţionat, merge la autorităţile competente, ne declară apariţia-n lume şi ni se stabileşte naţionalitatea, cetăţenia, numele, ni se atribuie un număr unic de înregistrare. Avem Certificat de Naştere! Adică n-am fost construiţi din pământ şi-o divinitate a suflat viaţă peste noi.

Ne naştem oameni şi abia apoi suntem botezaţi creştini ortodocşi, creştini catolici, creştini reformaţi, creştini greco-catolici, creştini uniţi, creştini copţi, creştini anglicani, creştini protestanţi, creştini lutherani, creştini neoprotestanţi, creştini adventişti, iehovişti, mozaici, baptişti, mormoni, musulmani shia, musulmani suni, musulmani wahabiţi, sufiţi, hindu, budişti, zen-budişti, taoişti, brahmanişti, shintoişti, scientologişti sau atei.

Apoi ne iubim, ne urâm, concurăm, ne judecăm, ne îmbolnăvim, suntem sănătoşi, învăţăm, trăim, păcătuim, călcăm reguli sau facem legi, facem politică, mâncăm, construim, distrugem, ucidem, furăm, ne rugăm, creăm, suntem buni, suntem inocenţi, suntem indiferenţi, ne preocupă o multitudine de chestiuni şi ne enervează o altă multitudine de alte chestiuni. Putem fi săraci sau bogaţi, albi, negri, galbeni, roşii, proşti sau deştepţi, veseli sau trişti, excitaţi sau resemnaţi, rasişti sau să iubim muzica lui Bob Marley.

WTF, chiar uităm cu totul prima, singura şi ultima noastră dimensiune: UMANITATEA!

Umanitate

Iubeşte-ţi aproapele,

Mai ales dacă ai un profit

De pe urma lui!

Altfel, dă-l în mă-sa!

Isus nu a fost creştin!

Mahomed nu a fost musulman!

Nici eu nu sunt nici Primul şi nici ultimul Om de pe Pământ, dar sunt şi sunt:

IREPETABIL! La fel ca tine, ca el, ca ea, ca mumă-mea, ca mă-ta ori tactu' …

De când plm. Iubirea are nevoie de atestat, de diplomă, de statut, de condiţionări?

Nu există vreun om mai valoros decât altul!

Umanitatea exclude superioritatea!

Umilinţa în faţa iubirii este cea care ne dă adevărata demnitate!

Cu condiţia să nu te umileşti la proştii păcătuitori de trufie...

Noapte bună!

Nedumerirea dintre oameni

,,Să-ţi fie ruşine, o, suflete, pentru iubirea ta înfumurată a lumii acesteia! Chiar dacă nu crezi în rai sau iad, în orice caz, crezi în moarte, iar aceasta îţi va smulge toate desfătările lumeşti şi te va face să treci prin chinurle despărţirii de acestea, iar chinurile vor fi cu atât mai mari cu cât a fost mai mare iubirea ta faţă de cele pământeşti. De ce eşti atât de însetat de lume? Chiar dacă întreaga lume, de la răsărit la apus, ar fi a ta şi ţi s-ar închina, tot ar ajunge praf şi pulbere, cu tine cu tot, într-o clipită, iar numele tău s-ar cufunda în uitare, la fel ca numele regilor de dinainte de naşterea ta. Dar acum, văzând că ai doar o bucăţică din lume, iar bucăţica aceasta este pângărită, mai eşti atât de nebun încât să o dai la schimb pentru bucuria veşnică, să schimbi o nestemată scumpă pentru o oală spartă de lut şi să ajungi astfel de râsul lumii?''

Al-Ghazali – Alchimia fericirii

Stăteam, astăzi 26 aprilie 2015, la măsuţa din magazinul meu cu artizanat din vecinătatea Castelului Corvinilor, în lumina călduţă a soarelui de primăvară, recitind din nou, a treia oară pentru întâia dată, cartea din care tocmai v-am reprodus un citat. Pe la amiază, pe când eu încercam să mulţumesc Domnului că încă nu mi s-a întâmplat să cad în înfumurarea iubirii de iubire pentru El şi să presupun că păcatele mele, uneori, mi-au fost la fel de utile ca o contragreutate şi că astfel paşii mei spirituali au fost mai apăsaţi, mai bine măsuraţi şi aşa n-am rătăcit, deocamdată, Calea cu toate întorsăturile ei nebănuite, a întrat o femeie mai în vârstă, în magazin.

• Bună ziua!
• Bună ziua, doamnă şi bine aţi venit!
• Nu vă supăraţi, nu aveţi cumva cărticica aceea cu părintele ieromonah Arsenie Boca? m-a întrebat ea, aşa cu formularea aceasta de inducere prioritară a negaţiei.
• Nu, îmi pare rău, dar nu o am, dar am cartea aceasta care se numeşte ,,Alchimia fericirii'' şi în esenţă, spune aceleaşi lucruri, doar că le spune cu alte cuvinte tot atât de frumoase şi niciodată îndeajuns de cuprins şi vă o dăruiesc, din suflet, fără să vă cer nimic în schimbul ei şi chiar fără nici un scop definit.
• Nu, mulţumesc, dar nu ştiu ce aveţi de gând! Bună ziua!
• La revedere, doamnă!

A trecut iarna asta...

Aminteşte-ţi de vremea când alergam amândoi prin ninsoarea aceea, ca două suflete de culoare pe sub cerul plumburiu, cu limbile scoase, ca să prindem fulgii. Respirând haotic, cu ochii-n nemărginirea aceea cosmic-alburie, gurile noastre s-au întâlnit aşa ninse, fierbinţi şi fremătânde şi ne ningea din cer sărutul. Iubito, poate şi pentru că atunci eram dor noi doi pe lumea aceea, ne-am dezbrăcat ca un Adam şi-o Evă a iernii şi se topeau dantelat fulgii pe ţâţele tale şi umerii mei.

Fu' taica la noi, românii!

Făcut-am dragoste brutal

Şi eu şi tu, ca apucaţi de streche

Am rupt şi patul conjugal,

Ca doi amanţi de modă veche.

Strigând deodată la final,

Băteau vecini cu mopul în perete,

De ei uitasem, duşi de val,

Sfidând cutuma liniştii, în trepte.

Un act sexual convenţional,

Trecea ca vântul peste stepe,

Din măr muşcat-am prea carnal

Şi-am revoltat şi iepele sirepe.