Ați simțit vreodată atingerea de aripi de înger?

           În tot timpul acestei încorsetări pandemice am uitat cu totul să mai privim cerul. L-am privit eu și pentru voi, astă seară. Am simțit atingerea aripii de înger venită din cealaltă jumătate de infinit, dinafara ființei mele. Sunt acum cel mai puternic pribeag de pe pământ și las în urmă-mi o coadă cometică de vise, sunt magicianul vieții mele și dăruiesc această flacără cui dorește să-și ardă menirea alături, în călătoria călătoriilor în care finalul este cea mai insignifiantă particulă din univers.

          Indiferent că trăiesc o singură existență sau mai multe am fost, sunt și voi rămâne un călător și te voi iubi mereu pe tine aceiași femeie, eu același bărbat, fără de importanța înfățișării acestei clipe de viață. Îți mulțumesc că-mi ești alături și-mi porți drumul acesta, purtând inconsecvența mea din fiecare zi și fiecare noapte.  Te iubesc!

Du-te molimă, du-te-n pustie și crapă pe-acolo să nu mai știe nimeni de tine!

Prima seară de primăvară din viața mea în care nu mai simt vibrația germinației rezonând cu sufletul meu. Sufletul meu este ca o scorbură dintr-un stejar morocănos de-atâta timp. O clipă mai târziu sufletul meu începe să cânte o rugă fierbinte și simt o certitudine nebănuită că sunt în fața unui miracol imperceptibil și totuși pregnant omniprezent.

Sună telefonul și vocea dragă a mamei mele este ca un balsam peste gândurile mele aride. Mi-a povestit mama că acolo, în satul meu natal, în satul dintre dealuri, în satul străjuit de biserica din care Dumnezeu îi poate privi și ocroti pe toți din fiecare neam și chiar dacă unii sunt în depărtări, bat clopotele.

Haideți să ne rugăm, cu speranță și mai ales cu încredere, la bunul Dumnezeu, în fiecare zi lăsată de la El, la ora 8, la ora 12 și la ora 17 și molima se va opri!