In numele arginților

                16 iulie 1054, Sfânta Sofia, Constantinopole sau Noua Romă, Vechea Romă își ia jucăriile și pleacă, are loc Marea Schismă, singura schimbare majoră dogmatică fără de profeți, mărăcini în flăcări sau care de foc… doar o scrisoare scrisă de oameni și așezată la Sfânta Sofia.

                1095, după aproximativ 40 de ani, Ierusalim, Prima Cruciadă inițiată la chemarea Papei Urban al II-lea. Este cucerit Ierusalimul și se naște ,,Regatul Cerului’’ .

                1179, după aproximativ de trei ori 40 de ani, Marj Ayun. Salah al-Din Yusuf ibn Ayyub îi învinge pe cruciați. Are loc pierderea Ierusalimului. Papa Urban al III-lea moare de supărare.

                1202 – 1204 A Treia Cruciadă, Constantinopole cade după asediul cruciaților. Bizantinii erau păgâni, deh, nu aveau purgatoriu. Astfel se pecetluiește Marea Schismă.

                1453, 29 mai, după aproape 400 de ani, Constantinopole , al șaptelea sultan otoman, Fatih Mehmet al II-lea îl cucerește, sau ce a mai rămas din el după ce Veneția a fost construită inclusiv cu elemente de arhitectură jefuite din Constantinopole. Are loc transformarea Sfintei Sofia în moschee cu tot cu mormântul jefuitorului doge Henricus Dandolo din ea. Mozaicurile aurite cu imense icoane bizantine sunt acoperite cu argilă de Kutahya pentru posteritate. Cel de al șaptelea sultan lasă orașul, redenumit Istanbul, pe mâna achingiilor și bașbuzucilor, să-l praduiască.

                Prezent, aproximativ 16 iulie 2017, Cain încă îl ucide pe Abel, Hristos este zilnic recrucificat, Mohamed este contrazis și din când în când aruncat în aer cu centuri explozive.

                Totul, în numele arginților…     

Declarație… de dragoste

Vă prefirați genezic, prin sufletul meu,

Ca vântul prin ramuri de copac.

Voi sta pe-o culme de viață mereu,

Cu pulsul frunzelor în ritm cardiac.

Hrana

   Cu voia Lui Dumnezeu Cel Bun și Milostiv

      Mă voi mântui ca tot omul Domnului, pentru sufletele de pe lângă mine, pentru fiul meu, pentru speranțele femeii mele, pentru pâinea sfântă plămădită de mâinile mamei mele, pentru smerenia existențială a tatălui meu și pentru voi toți oamenii din viața mea. Altminteri, nu sunt atât de egoist să-mi doresc nemurirea exclusivă a propriului suflet.

      De felul meu, eu cel ce n-am ales să fiu plămădit acum, aici în astă lume, desfid orice reguli sociale născocite de oameni, cu excepția celor situate în elementaritatea bunului simț și astfel, sunt un sălbatic relativ.

      De Înviere mă voi hrăni cu măsură. Hrăni-voi trupul meu cu măsură, hrăni-voi sufletul meu cu tihnă și tot cu măsură. Vă iubesc pe voi, dragii mei OAMENI, vă iubesc primordial de sălbatic, cu umilință, și fără măsură. Nu-i întâmplare ce a hărăzit Dumnezeu Cel Milostiv, să ni se-ntâlnească cărările vieții.

Hristos a Înviat!