AVERTISMENT

Nu-mi mai alungaţi cămilele de pe casă, eu le-am pus acolo, le admir siluetele în lumina apusului de soare, cu toate că lumina aceasta caldă este dăruită de Dumnezeu tuturor, casa este Creaţia Mea şi cămilele sunt ale mele şi le-am adus tocmai din pustiul în care tot voi m-aţi alungat. Desigur, voi n-aveţi nici o vină, ştiu că acestea sunt efectul implacabil al Organizării Sociale, o necesitate pe care vă tot scremeţi să o tot construiţi de câteva generaţii. Gesturile mele sunt condamnabile şi pentru simplul fapt că sunt ilogice, pentru că Organizarea voastră este asemeni unui trup condus doar de minte, iar sufletului, după ce l-aţi îmbălsămat şi l-aţi aşezat într-un mausoleu, îi tot ducem cununi şi coroane de flori, îi înălţăm ode şi stindarde sterile, îi cântăm sublimul cu fanfare tot mai surde, pentru a fi, cu toţii, palpabil şi cotidian, în posesia certitudinii că nu va mai Reânvia. Altfel, am fi în pericol să reîncepem să ne iubim unii pe alţii...

Aseară, târziu, într-o piaţetă de promenadă, cosmopolit înţesată cu terase cochete şi oameni de toate vârstele şi sexele etalate, într-un Oraş, l-am reîntâlnit, după multă vreme, pe Eternul Copil. În timp ce El cerşea pe la mese, pe mine mă durea crunt că în loc să mă bucur că-l revăd, m-am întristat crunt, am plâns mocnit ca o lavă pe dinăuntru şi-mi venea să erup Vulcanul asupra Voastră, pentru că Voi, în numele Organizării voastre, îi scoseserăţi violent un ochi, era cu capul diform, nu mai cânta, nu mai zâmbea... Ce mare Rău va făcut un copil? Desigur, pentru că El vă cânta, vă zâmbea, glumea inocent cu voi şi aştepta doar, eventual şi neobligatoriu, nişte bomboane, nişte bănuţi sau cel mult un sandwich, dar mai ales pentru că VĂ IUBEA, l-aşi pedepsit, l-aţi mutilat cu modernele voastre bâte de baseball. Puteţi sta liniştiţi, L-am alungat şi eu, poate cu scuza că eram oripilat de faptele voastre, sau poate pentru că trebuie să fiu şi eu în rândul lumii, să am scopuri mercantile, scopuri imberbe de grandomanie paranoidă, să fiu cool, bengos, intelectual, metrosexual...

Nelinistiţi-vă, alarmaţi-vă, instituiţi Stare de Urgenţă, de Asediu, pentru că Eu voi purcede la a mă răzbuna pe voi şi mă voi Răzbuna cu multă Iubire. Veţi fi născocind tot felul de instanţe şi pedepse, va fi inutil pentru că sunt inimaginabil de puternic, pentru voi, pentru că VĂ VOI IUBI pe voi, culmea, dezinteresat şi incredibil gratuit, gratuit nu ca o ofertă, aşa cum Dumnezeu ne-a lăsat pe Pământ, cu tot Sufletul.

Nu mai faceţi negoţ cu voi înşivă, nu mai numiţi că vă iubiţi atunci când vă futeţi, iubiţi-vă doar atunci când faceţi dragoste, nu vă mai împăunaţi cu trofee de femei, de bărbaţi sau copii care ajung în puterea voastră, bucuraţi-vă de sufletele care vin lângă voi din bucuria de viaţă, pentru celebrarea acestei minuni dăruite din însăşi Esenţă. Opriţi-vă şi nu mai judecaţi şi condamnaţi Iubirea ca şi când Ea ar fi singura sură de anarhie, Iubirea nu este anarhică, Ea vă poate reorganiza, ilogic de sublim, fără de reguli sau legi scrise ori nescrise, înspre bucuria de viaţă a fiecăruia.

NU ÎMI MAI ALUNGAŢI CĂMILELE DE PE CASĂ !!!

Flori si tuberculi

Dimineaţă de Duminică cu lumina strălucind special, sacral, cu aer de ectenii murmurânde şi ciripit de păsări care le recântă în alt grai, cu iz de tămâie şi busuioc şi dangăt de clopote, cu pace şi linişte plăcute ca apa de baie pentru bebeluşi şi o inevitabilă primenire sufletească şi trupească.

Plec la piaţă, mă pierd prin forfăiala de lume de această dată nefiresc de liniştită şi cumpăr, negociind cu gesturi ca-n filmul mut, pentru a-i dărui iubitei mele, un braţ de flori de câmp amestecate cu soiuri mărunte de grădină, margarete, maci, luberii, nu mă uita, patchouli, guraleului... acompaniate cu ţeposul asparagus, sublimul vălul miresei şi trancedentalul şi totodată banalul busuioc. Mai cumpăr şi patru kile de tuberculi de cartofi lungi, groşi şi noduroşi, mirosind a pământ şi-i duc toate acestea în dar iubitei mele, oferindu-mă astfel pe mine şi tot ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu să simt pentru ea.

-Iubito, hai să ne-aruncăm în fân cosit, tu să priveşti cerul şi eu să mă bucur de el oglindit în ochii tăi, eu să scurm cu unghiile-n pământul din jurul tău şi tu să te bucuri de el scurmând în omoplaţii mei! Va veni, el timpul, când ne vom ostoi, dar să nu ne gândim defel la aceasta, nici la faptul că ţie nu-ţi place poziţia misionarului, la ratele restante, la datoriile la stat... nu mai avem nevoie de nimic, doar avem: tuberculi şi flori.

Doamne, ajută-mă să câştig astăzi la loto, căci eu mă leg, să cumpăr de toţi aceşti mulţi bani, TIMP.

Vremea neghiobilor sau viaţa cu ţâfna-n gât

Trăim vremuri tulburi, naşpa...! Aşa-i că toţi sunteţi de acord cu mine? Haideţi să discutăm despre orice, ca şi când ne-am pricepe chiar la orice şi-am putea emite ipoteze extraordinare despre orice. Ca şi când? Doamne, ce condiţie ruşinoasă am putut să şi gândesc, darămite să o mai şi scriu! Păi, în ziua de astăzi, foarte mulţi oameni sunt teribil de inteligenţi. Scuze!

Orice dialog este placut atât timp cât este compus din afirmaţii, parcă după regulile agorelor antice, afirmaţii menite a nu fi tăgăduite, uneori făcute de câte o buzată bine tunată şi obligatoriu cu experienţă şi înţelepciune, alteori de câte un estropiat căruia-i gâjâie vocea şi-i mare vedetă muzicală, de cele mai multe ori de către domni ciudaţi prin aspectul rigid-pruritic în care-şi poartă costumul şi cravata şi care pun atât de multă pasiune în alocuţiunile rostite de parcă ar fi guru vreunui nu ştiu care mare ashram al proştilor.

Atenţie! Afirmaţie defăimătoare!

Neghiobia îmbracă foarte multe alte forme, poate fi prezentă nu doar pe ecranele televizoarelor, ea poate fi transportată în suv-uri sau limuzine de sute de mii de euro, îmbrăcată provocator în haine ,,de firmă'' , poate emite manele din mersul maşinii, poate puţi în mod egal a transpiraţie sau a parfumuri franţuzeşti, prezentă şi insistentă în mediul virtual, poate fi ultradecorată cu aur sau cu atitudini filozofice care l-ar pune-n cur până şi pe miştocarul ăla de Freud. Culmea, neghiobia în zilele noastre, poate produce bani, mulţi bani!

Doamne fereşte!

Sub nici o formă şi în nici o situaţie, să NU puneţi vreo întrebare despre, ori în legătură cu competenţele expuse ori profesionale ale neghiobului suprem sau ale performerei în sublimul feminin, misticului bigot care te face din vorbe, ori funcţionarului deştept de implacabil ca un destin, cu atât mai puţin politicianului mai nămolos decât un ghiol. Vi se va răspunde invariabil, în dispreţul bunului simţ, tot cu o întrebare, sau mai multe... Cum adică? Ai impresia că eu...? Vrei să spui că...? Acestea în ciuda faptului că, poate, întrebarea ta era una sinceră pusă din necesitatea de a primi un răspuns avizat dintr-un domeniu unde poate nu excelezi. ,,Săţi fie ruşine!''

Acest tip de reacţie este întotdeauna însoţit de o cel puţin uşoară congestionare a expresiei şi rigidizarea gâtului prin băţoşire. Se aseamnă aprozimativ cu o criză de astm. Asta pentru că bieţii oameni de astfel de succes trăiesc viaţa cu glonţul pe ţeavă, ca otrava-n mătrăgună – cu ţâfna-n gât.

Este păcat că această otravă a început să se răspândească şi între noi, oamenii de rând şi mulţi se vor trezi într-o bună zi, brusc, din cataleptica superioritate, constatând că sunt chiar însuşi Neica Nimeni şi nimeni nu va avea milă pentru aceştia dintre noi,mai mari sau mai mici, pentru că toţi vom fi ocupaţi să ne ducem crucile.