Prima seară de primăvară din
viața mea în care nu mai simt vibrația germinației rezonând cu sufletul meu.
Sufletul meu este ca o scorbură dintr-un stejar morocănos de-atâta timp. O clipă
mai târziu sufletul meu începe să cânte o rugă fierbinte și simt o certitudine
nebănuită că sunt în fața unui miracol imperceptibil și totuși pregnant
omniprezent.
Sună telefonul și vocea dragă
a mamei mele este ca un balsam peste gândurile mele aride. Mi-a povestit mama că
acolo, în satul meu natal, în satul dintre dealuri, în satul străjuit de
biserica din care Dumnezeu îi poate privi și ocroti pe toți din fiecare neam și
chiar dacă unii sunt în depărtări, bat clopotele.
Haideți să ne rugăm, cu
speranță și mai ales cu încredere, la bunul Dumnezeu, în fiecare zi lăsată de
la El, la ora 8, la ora 12 și la ora 17 și molima se va opri!
