Grozav, raiul pe
pământ! Formidabil, ce bine că există Hypermarket! Iau căruciorul
şi redevin ancestralul vânător-culegător de resurse existenţiale.
Evident într-un decor, o abundenţă şi condiţii supercivilizate.
Eu şi ceilalţi mâncăm cu pasiune, ca posedaţii din mâncărurile
gătite de la raioanele cu vitrine calde şi îmbietoare. Am văzut
busculade la oferte speciale, foarte speciale, cu cât mai speciale
ofertele, cu atât mai mare îndârjirea individuală. Am trăit şi
eu sentimentul acela de satisfacţie atunci când mă plimbam printre
rafturi, satisfacţie atavică, pentru că am făcut multe şi am
muncit cu cap şi cu putere ca să ajung în acest loc al abundenţei
din care să vânez-culeg cele trebuincioase mie, familiei mele,
tribului meu. Pun în coş peste cât este necesar, pentru a face
stocuri, dintr-o nemărturisită teamă de origine escatologică, ca
toţi ceilalţi, cu toţii animaţi de acceiaşi pornire febrilă
modern denumită shoping. Am văzut oferte la icoane cu Maica şi
Pruncul sau cu Răstignirea, icoane tipărite pe carton lucios şi
lipite pe o bucată de rumeguş presat şi bine lăcuit, dar nu
se-nghesuia nimeni să le pună în coş.
Aşa cum este nomal în
supercivilizaţia noastră, prada şi sentimentele trăite cu ocazia
dobândirii ei, au un preţ în bani, la casa de marcat cu bandă
rulantă, cititoare cu laser şi caseriţă cu uniformă, locul unde
cam dispare o parte din mândria măestriei supravieţuirii. Excepţie
fac câţiva aleşi ai sorţii care afişează cu nedisimulată
superioritate poziţia înaltă din lanţul trofic prin posesia celor
mai pline cărucioare cu pradă şi pentru care evaluarea ei şi
plata e o formalitate insignifiantă în raport cu timpul lor, timp
din care trebuie să sacrifice cu snobă resemnare, marcându-şi
pregnant prezenţa prin mirosuri puternice de parfumuri fine în
cantităţi brutale.
Am învăţat şi eu, ca
mulţi alţii, de la generaţiile care m-au crescut şi educat, m-au
hrănit, încălzit şi iubit, am învăţat că prisosul pe care-l
arunc ar putea face fericit un om flămând, dezbrăcat sau bolnav.
Vă mărturisesc că, în această învăţătură m-a perfecţionat
şi criza economică.
Totul este pe bani. Am
avut şansa, după unii neşansa, să fiu educat să-mi câştig
existenţa prin muncă. Prin muncă, în vremurile noastre, am ajuns
să datorez impozite, dobânzi, rate, amenzi pentru gândit, taxe,
pentru care sunt executat silit pentru că depăşesc valoarea cu
care este apreciată munca.
Am fost educat să fac
diferenţa între prinos şi prisos. Asta mă costă, doar suntem în
lumea în care dacă se poate fără Dumnezeu, cu certitudine nu se
poate fără bani. M-a dăruit cu un sfat unul dintre cei aflaţi în
etajul lanţului trofic, privind la cantitatea mare de aer din coşul
căruciorului meu:
-Bă' nineacă, cine
munceşte n-are timp să face bani! Ha!
Şi eu care, ca prostu',
mă rog să am înţelepciunea să-mi chivernisesc banii cu care-mi
este răsplătită munca şi-n acelaşi timp fără să fiu zgârcit!
Banii ăştia pe care am reuşit să-i eschivez de la am fi luaţi cu
acte-n regulă înainte a putea să mă bucur de prinos... fără
prisos.
Se pare că a fi cât mai
civilizat, în zilele noastre, înseamnă a fi cât mai antrenat în
a-ţi reprima utopia comunismului şi deopotrivă, pornirile
anarhice.
Cu toată conştienţa
certă şi recunoştinţa aduse bisericii lui Isus, celei zidite
social, public, instituţional, pentru rolul de a păstra şi
perpetua prin milenii învăţăturile Lui, este şi asta prea pe
bani. Se expun la ofertă moaşte, se vând la ofetă specială
cruci, cristoşi, maici, mucenici, vin liturgic, lumânări,
ritualuri, aghiasmă, cărţi cu Cuvinte, spovedanii, dangăte de
clopot, tămâie, imersii în cristelniţă, iertare de păcate,
uniri de destine şi nu se zideşte nici o cantină pentru flămânzi,
nici un adăpost pentru rătăcitori, nici un azil de bătrâni, de
nebuni, de nevolnici.Se zidesc clădiri de biserici pentru că este
un business profitabil cu tot cu parandărătul lui. Nimic din toate
acestea, spre deosebire de truda mea, nu este supus sub nici o formă,
nici unei taxări, accize sau impozit. Adică ce, taxele sunt cumva
un păcat la Doamne-Doamne? Adevărata biserică a lui Isus este cea
zidită în sufletul şi inima fiecărui creştin. Este la fel de
adevărat că fără costurile cu conservarea Cuvintelor creştinii
de peste veacuri, nu pot cunoaşte Adevărul. Astăzi aceste costuri
sunt cu adaos comercial uriaş şi neimpozabil pentru că
prelaţii-manager nu mai fac minima diferenţă între prinos şi
prisos. Păstrarea se face şi prin Fapte nu doar prin vorbele
reticluite în scopuri mercantile, nemernicilor!
Conform propriului plan de
buget de venituri şi cheltuieli, încă nu-mi permit să mor.
Mi se pare firesc, dacă
regulezi o femelă, să plăteşti în bani dacă-i prostituată, să
plăteşti în iubire dacă-i soţie, să plăteşti în ani dacă-i
împotriva voinţei ei... dar de ce pizda mamii lor, dacă-i gratis
la mărturisire, trebuie să plătesc pentru iertare şi din bănuţii
ăia să nu se cumpere măcar un săpun pentru spălat picioarele
unui păcătos excomunicat financiar?
WTF, man!
