Mânerău - satul meu natal

M-am născut, desigur, într-un sat. Un sat aciuat printre dealurile lui, care-l vegheau şi-l veghează şi Meia şi Gruni şi Moga. Casele încep sub Coasta Gicoanii şi se termină cu mult mai repede decât valea pe care o închide maiestuos Ciciora. A, să nu uit de Gurguleu...de acolo îmi lansam avioanele de lemn şi visele în care zburam şi mă-nălţam. De, creşteam şi eu, ca toţi copiii.

În satul meu natal sunt oameni. Unii sunt mai ţâfnoşi, alţii cam trufaşi, majoritatea sunt buni şi mai sunt şi câţiva sfinţi, ca-n toate satele româneşti.

În satul meu nu sunt oameni ai nimănui, fiecare este al cuiva, de-a lu' Iepure, de-a lu' Bălu, de-a lu' Cocea, de-a lu' Hoandra, de-a lu' Holaită, de-a lu' Mocanu, de-a lu' Pemu, de-a lu' Bibolan, de-a lu' Todor, de-a lu' Ceantă, de-a lu' Oaia, de-a lu' Raina, de-a lu' Ursăi, de-a lu' Râpa, de-a lu' Şamu, de-a lu' Frenţ, de-a lu' Valeri, de-a lu' Banda, de-a lu' Ciomandă, de-a lu' Beşa, de-a lu' Călina... şi tot aşa, cam până la o sută de neamuri. Oriunde ar umbla oamenii ăştia prin lumea largă, nu uită că ei sunt de-a lu' cineva de pe o uliţă mai apropiată ori mai depărtată de câte un deal, sunt de-a lu' un neam din Mânerău. De sărbători, cu toţii merg la biserica de pe coasta unui deal şi se roagă la Dumnezeu, la Isus şi la Maica Precista, ca toţi creştinii. Ca toţi oamenii, sunt în stare de muncă, de ajutorare, de iubire, de ură, de bârfă, de milostenie ori de avariţie, de fiecare şi de toate, dar cu o condiţie, oricare dar pătimaş. Cu patimile astea trăiesc, atunci când mor, pe rând, pe fiecare îl duc toţi ceilalţi, adunaţi într-un şir lung, cu prapuri, cu icoană şi cu popa-n frunte, pe dealul cu biserica şi-i îngroapă trupul în progadia din jurul ei, iar sufletul se uneşte cu câte un deal dinspre unde-şi avea casa.

Uite aşa, atunci când mă duc acolo, acasă, şed la sfat cu dealurile. Cu Meia, cu Gruni, cu Pleşa, cu Obârş, cu Ciciora, cu Petriş, cu Gurguleu, cu Moga, cu Coasta Gicoanii... de jur împrejul meu.

ATENŢIE! La mulţi ani, Măriilor!

Am citit foarte multe opinii, unele de-a dreptul intransigente, despre faptul că nu ar trebui ca de Sfântă Mărie, pentru că este Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, să se considere o zi a numelui , că nu este bine să facem urări celor ce poartă acest nume, că acest lucru este rău şi imoral şi nu este un prilej de bucurie.

Încetaţi să mai judecaţi cu jumătăţi de cap, încetaţi să mai distrugeţi tradiţii ale poporului nostru creştin-ortodox, încetaţi să încercaţi să ne transformaţi, încetaţi să vă consideraţi mai deştepţi decât conştiinţa colectivă a naţiei!

Dacă ar fi să ne luăm după ce spun suporterii acestui nou curent contestatar, în aceeiaşi logică defectă, ar trebui să nu mai sărbătorim nimic nici de Sf. Ion, pentru ăstuia i s-a tăiat capul, nici de Sf. Ştefan, pentru că a fost ucis prin lapidare, nici de Sf. Gheorghe, pentru că a fost decapitat la 23 aprilie 303 din comanda împăratului Diocleţian, nici de Sf. Dimitrie pentru că a fost străpuns cu suliţele-n temniţă din comanda dată de alt împărat. Se pare că dacă străpungi o tradiţie, această faptă te face să te simţi imperial. Aveţi grijă ce faceţi cu puterea cuvântului, nu o spun eu, au spus aceasta alţii cu mult înaintea mea şi mult mai luminaţi ca mine, pentru că puterea cuvântului poate fi cea mai de temut armă.

Dacii sărbătoreau la trecerea în altă dimensiune a unui suflet şi să nu uităm că aveau singura religie monoteistă dintre popoarele europene şi nu numai dintre acestea.

Orice femeie dobândeşte nemurire atunci când naşte, desigur nemurirea doare şi doare cumplit, cât un travaliu şi n-avem cum şti ori înţelege asta noi bărbaţii, bieţi copulatori trecători pe faţa pământului, datori să le cinstim până la adormire şi mult după aceea pe mamele acestui popor creştin-ortodox. Nu există moarte, pe o mamă, ceea ce noi numim moarte, nu o doare fizic, nici o mamă nu moare, ea trece în altă dimensiune, adoarme pentru această fire şi are grijă, din altă dimensiune, de fiii săi, de fiicele sale, de copiii fiicelor sale, care la rândul lor vor îndeplini acest ciclu.

Maica Domnului nostru Isus Cristos, a adormit, Ea este Acolo pentru noi, mijlocitoarea întru iertarea păcatelor noastre şi noi o sărbătorim pe Ea şi dacă admitem că există moarte, ne contestăm pe noi creştinii, contestăm însăşi esenţa din care ne-am alcătuit.

Aşadar sărbătoriţi măi oameni buni, Ea ne priveşte şi se bucură. Sărbătoriţi şi nu vă beţiviţi prea tare, nu fiţi prea nesătui, dăruiţi şi celor ce au lipsuri, nu preacurviţi. Folosesc sintagma aceasta,  ştiind că o mamă este îndurătoare, iertătoare şi trebuie să avem grijă să nu o întristăm cu vreun săgalnic exces.

Îmi amintesc cu bucurie de bunica mea Maria Mihai şi-i cinstesc memoria, cinstind toate mamele din neamul meu cărora le datorez bucuria de a trăi eu aici şi-acum.

La mulţi ani! Urarea, o adresez surorilor mele Irina-Maria şi Sanda-Maria, tuturor Măriilor şi deasemenea tuturor barbaţilor ce poartă acest sfânt nume.

La pescuit...?

Eu să merg la pescuit? Da, am petrecut o dupăamiază frumoasă, memorabilă, împreună cu familia mea: la pescuit. În viaţa mea nu am avut răbdare să stau mai mult de trei minute cu băţu-n baltă. Cum pentru orice păcat este un început, sau dacă vreţi, cum tot omu' cu mintea-ntreagă începe să manifeste apucături atipice odată cu încărunţirea, iată-mă şi pe mine cu toată familia la pescuit. N-am să vă spun unde este locul în care am fost să pescuim, sau mai sincer mărturisind, să încercăm, pentru că nu am permis de pescuit şi în concluzie sunt, cu toată diletanţa mea din domeniu, un braconier, dar şi pentru că umblă zvonul că-n ţara asta datu-n gît şi sodomizarea caprei vecinului sunt foarte ,,în trend'' . Asta şi pentru că nu-mi place riscul unui conflict intelectual cu posibili nimurici cu aer oficial şi balele-n şpagă gata să fie scribi de procese verbale care sancţionează exclusiv bruma de bunădispoziţie pentru un potenţial ihtiocid, pentru că oricum noi n-am prins nici măcar unul şi chiar dacă l-am fi prins, din patologică umanitate, l-am fi eliberat. Uneori este incredibil că unii dintre noi am depăşit condiţia de vânător-culegător a speciei din care facem parte. Thanks Lord!

Nu există hazard!

Chiar întreaga viaţă este un hazard? Iubita mea, oare sunt eu doar un norocos că tu eşti acum, aici, cu mine? Dacă un alt spermatozoid pleznea-n ovulul mă-tii, sau taică-tău mai statea la o ţigară, poate nu te-ai fi născut tu... Cum nici eu n-am venit pe lume prin eprubetă, cum şi-ai mei şi-au tras-o, fix la momentul potrivit, pentru a mă concepe... Cum până a ne cunoaşte, fiecare dintre noi a supravieţuit aproape miraculos unor încercări şi cum iubirea noastră este, cu fiecare zi ce trece, tot mai mare, înseamnă că nu există hazard.

La răscrucea dintre o vară şi-o toamnă, pe mal de Bosphor, într-un hotel împodobit cu ghirlande de laur tăiate-n piatră aşa cum se construia la început de secol douăzeci, în timp ce chiar cerul curgea aproape compact pe pământ şi în mare, după ce toate tobele înaltului bătuseră prevestitor şi Dumnezeu, zâmbind mulţumit, înţelept şi mucalit în barba-i albă, îşi întorcea pentru o vreme faţa spre Marmara, noi ne-am iubit, acolo undeva în Cornul de Aur, astfel zămislindu-se fiul nostru. Înseamnă că nu există hazard.