Să tot fie aşa, cam la
un an de zile de când, într-o zi mohorâtă de primăvară
capricioasă am stat la coadă, la ghişeul oficiului poştal din
anesteziata mea urbe de provincie, să ridic o scrisoare recomandată.
Coada era cam lunguţă, oamenii se împingeau uşor şi domnea o
iritare generală fără un motiv anume. Aşa că, simţeam, la rândul
meu, o stare de angoasă accentuată mai ales de mixul de mirosuri
individuale şi de atmosfera umedă din incintă. Involuntar, îmi
doream nespus de mult să ajung cât mai repede la ghişeu, să-mi
ridic corespondenţa specială şi apoi, să evadez afară şi să
trag în piept o porţie mare de aer atmosferic. La un moment dat,
cam pe când clepsidra asta cu oameni măsura încă cinci persoane
pănă la redobândirea dreptului la aer curat, a apărut o doamnă
subţiratică, înaltă, o brunetă cam trecută, îmbrăcată cu o
haină de blană bej cu guler maroniu de sub care ieşeau direct
cizmele negre de piele, mulate pe glezne, cu tocuri foarte înalte şi
ascuţite, cu o eşarfă negră la gât şi o pălărie-clopot de sub
care ieşea proeminent un nas supradimensionat, subţire şi ascuţit,
nas pe care se rezemau o pereche de ochelari de vedere cu o ramă
evidentă din plastic de un strident galben lămâi. Cu un miros
puternic de parfum dulceag ce reuşea să bată fetidul general,
arborând o meclă tutancamonică, respectiva doamnă a trecut de-a
lungul cozii de oameni şi s-a proţăpit direct la ghişeu. Desigur,
au izbucnit vociferări, comentarii, se auzeau şi cuvinte vulgare.
Doamna impertubabilă şi imună a luat un plic alb din mâna
funcţionarei ce părea condamnată la munca silnică de ghişeu. Am
aşteptat să se estompeze rumoarea şi i-am adresat şi eu, acestei
doamne, nişte cuvinte bine ticluite cu răutate, extrem de caustice
şi jignitoare prin întelesul lor de metaforă înveninată. Doamna
s-a oprit, pentru o clipă eu fiind singurul căruia i-a acordat o
atenţie tăcută privindu-ne în ochi peste ochelarii ei galbeni. Cu
un gest scurt şi-a ridicat ochelarii pe nasul mare , pudrat şi
fragil, s-a întors pe tocuri şi a ieşit lăsând în urmă-i o
dâră de miros dulceag de parfum numărul cinci.
Apoi a venit vara, o vară
dintre cele mai fierbinţi. În una din zilele toride a dat o ploaie
scurtă, din aceea cu soare şi zorelele mele din ghivece, frumos
căţărate pe zidul pe care astfel l-am decorat şi i-am dat viaţă,
s-au mănat şi riscam să rămân fără ele. Din teama că-mi vor
muri florile pe care chiar le iubeam, am dat fuga la un cabinet de
servicii de specialitate. Acolo, într-o totală stupefacţie am fost
servit cu sfaturi profesionale oferite cu o evidentă dragoste pentru
fiinţele din regnul vegetal, eficiente cum s-a dovedit mai apoi,
chiar de către doamna pe care o jignisem în acea mohorâtă zi de
primăvară capricioasă, în acel fetid oficiu poştal. M-a privit
la fel de mustrător şi de această dată, doar că peste nişte
ochelari cu ramă groasă din plastic de culoare roz.
Ca un făcut, dacă vreţi
ca o ironie a sorţii, după ce mi-a salvat florile, eu şi doamna
doctor de flori ne-am tot întâlnit, aleatoriu şi întâmplător,
pe stradă, la câte un magazin, la piaţă, în diverse locuri. De
fiecare dată, ghidat şi de ochelarii ei excentrici, aveam grijă să
o remarc din timp şi să-i adresez un salut cât mai respectuos,
bine ticluit, deosebit de uzanţele generale ale oraşului. Îmi
răspundea întotdeauna cu un zâmbet reţinut şi o scurtă
înclinare a capului.
După vreo câteva zeci de
astfel de schimburi de amabilitate cu efort creativ din partea mea şi
răspuns reţinut din partea ei şi după încă o vară, deodată cu
sosirea toamnei, la un salut dintre acestea speciale, m-a oprit cu un
semn scurt cu palma ridicată şi mi-a spus.
-Gata, ajunge! De fiecare
dată când mă salutaţi nu faceţi altceva decât să-mi amintiţi
de momentul în care m-aţi jignit dureros de intens. Gata, ajunge!
Vă propun ca din acest moment, atunci când mă veţi mai saluta, să
-mi voi putea aminti de momentul în care v-aţi cerut atât de
frumos iertarea pe care, cu bucurie, eu vă o voi oferi. Ei?
De atunci, de fiecare
dată când ne întâlnim pe stradă, la piaţă, prin magazine, ne
zâmbim cu sinceră bucurie şi mai apoi ne salutăm, schimbăm
câteva vorbe amabile şi ne despărţim zâmbindu-ne din nou. Este
atât de simplu.
