Ai sechestrat şi sufletul, ca un blestem,
Ne ies părinţii, natural, de prin sistem
Şi-mi stau discursurile tale-n burtă ghem
Şi nu de pâine, de margarină şi de gem.
Reformă chiar şi pentru nenăscuţi,
Căci vor umbla şi ei desculţi,
Nu toţi, dar sigur foarte multi,
Veniţi aici prin, prin austere nunţi.
Cu ochi înlăcrimaţi, din cer privesc români,
Cum stau la coadă, copiii lor, acum bătrâni
Cu demnitatea stinsă şi buletinele în mâini,
Să-ţi pupe mâna şi să primească, două pâini.
Pentru copiii noştri, ne-am săturat a spune,
Cum să trăim mai rău, ca să o ducem bine,
Nepricepuţi ce suntem, nebuni cu gânduri bune,
Ne-am luat cu tinereţea şi i-am adus pe lume.
Privind la tine, la ai tăi şi la a voastre cele toate,
Privim la noi, ne vin idei şi noi gândim departe,
Estimativ preconizând, în marja fricii de păcate,
Nu eşti nici tu etern şi nici speranţele deşarte.
