Copacul castrat - continuare

Mie, mi-au crescut lujeri de gânduri din creştet şi se-nalţă până la cerul acesta indiferent, unde nu se află nici un Dumnezeu, pentru că El se află cu noi aici pe pământ. Este tot atât de adevărat că şi pământul acesta se află de fapt tot în ceruri, că doar gravitează prin sistemul solar. Fuck, şi-atunci spre ce cresc gândurile mele?

Se pare că, de fapt, copacul ştie mult mai multe ca mine, dar tace aşa în înţelepciunea lui, ori poate am imposibilitatea biologică şi mentală de-a comunica cu el. Poate că începuse o comunicare între noi pe-atunci când eu îl asimilam ca simbol al propriei virilităţi, poate că este adevărată ipoteza unor asceţi, cum că sexualitatea este ceva ce ne uneşte cu Universul şi-atunci expresia românească ,,Băga-mi-aş pula!'' este încă o dovadă că poporul nostru are capacitatea de a trăi cotidian adevărul în esenţă pură, probabil având, procentual, cel mai mare număr de indivizi cu capacităţi transcedentale încă neconştientizate.

Se mai spune că trebuie să avem curajul de-a trăi viaţa, eu îmi doresc şi vă doresc, să avem tandreţea de a trăi viaţa.

Copacul castrat

Acum câţiva ani, patru sau cinci muncitori în salopete frumos personalizate cu firma la care lucrau, cu o atitudine şi gesturi demonstrativ profesionale, înarmaţi cu motofierăstraie, lifturi hidraulice şi accesorizaţi cu ochelari, căşti şi mănuşi malagambistice rău de tot, trimişi să toaleteze arbori de pe domeniul public, au castrat demnitatea şi măreţia copacului meu preferat.

Ştiam că va fi secetă, o lungă şi prăfoasă secetă, ce va usca pământul aşa de mult, că până şi morţii vor fi greu de îngropat, grămezile de gunoi nu vor mai puţi uscându-se, bunăciunile vor consuma tone de creme cu factor mare de protecţie uv şi se va restricţiona consumul de apă la asociaţiile de locatari. Evident, pădurile ancestrale din sufletul meu uniform întis pe câteva sute de hectare de plaiuri natale, vor supavieţui acestei lungi şi toride încercări.

Copacul meu preferat, de aici din oraş, pe când muncitorii se îmbătau cu bere, mulţumiţi de tortura comisă, întindea spre cer vreo două, trei braţe amputate şi atât. Cerul devenise deodată mai mare, mai aproape şi mai indiferent. Abia atunci, la vederea trunchiului despărţit de ramurile groase şi prelungi, am realizat că subconştient, îmi asociasem certitudinea virilităţii şi de aspectul acelui arbore puternic şi durerea lui nestrigată am simţit-o acut în vintre.

Am fost şi mâhnit şi invidios pe oamenii aceia care vor fi ajuns, seara târziu acasă, duhnind a drojdie şi alcool ieftin şi-şi vor fi tăvălit nevestele cu părul lor puţind a prăjeală de ceapă, chemate brusc la datoria descărcării de hormoni, direct din bucătărie.

In această primăvară, copacului meu i-au crescut în vârful trunchiului, lujeri foarte mulţi şi foarte deşi, cu multe frunze şi arată ca un punk-ist.

Blasfemica

     Una din două, sau trăiesc mult şi tânăr, sau îmi cumpăr o rachetă, de care să mă agăţ şi să plec într-o călătorie doar dus, în Cosmos, înainte ca trupul să-mi devină caricatura a ceea ce sunt acum, înainte să încep să put a reziduu digestiv dospit şi astfel scutesc şi statul de plata asigurărilor medicale şi de pensie pentru o epavă care se încăpăţânează să nu moară şi rămân mai mulţi bani pentru bulangii ăia şmecheri de-i pârlesc din bugete.

     Există şi varianta a treia, aia în care mă voi screme în fiecare zi să mă abţin de la păcate, îmi voi constipa forţat mintea pentru ca sufletul meu îngălat de dragoste să poată să ejaculeze spiritualitate după nesfârşita înţelepciune căpătată printr-o bigotică masturbare publică executată cu multă evlavie publicitară.

     Cum eu nu am calităţi de persoană publică şi başca şi mondenă, n-am nici o şansă să extrag vreun profit din iubirea aproapelui, aşa că relaţia mea cu Dumnezeu rămâne una strict intimă şi nu priveşte pe nimeni. Atenţie, draga mea organizare politico-statală, oricât ai încerca să pui botu' , beneficiile acestei relaţii nu sunt impozabile! Pa...