un alt fragment, mic, din povestea la care lucrez

Ăstuia i-aş da un titlu provizoriu:

AM MUNCIT ŞI EU LA C.S.H. ÎN LAMINORU' DE-O MIE

Platforme uriaşe din cărămidă refractară şi oţel se retrăgeau spre peretele halei foarte înalte, dezvelind guri de iad. Din gurile de iad, nişte monştri, macarale pod rulant, prevăzute cu cabine transparente în care era macaragiul, cabine parcă suspendate, ce se mişcau deodată cu braţul pivotant uriaş cu cleşti apocaliptici, ridicau bucăţi paralelipipedice de oţel de nouă până la doişpe tone. Paralelipipedul acela de oţel încins era parcă făurit din soarele de la asfinţitul aprins al copilăriei, cu ţârâit de mii de greieri. Atâta tot că aici era un vacarm asurzitor şi vibrant. Cu un complex balet spaţial tridimensional, prin mişcări imprevizibile de translaţie, macaralele, despre care am aflat că se numeau tiglere, aşezau tonele acelea de soare din oţel pe o cale cu role. De-aici începea treaba grea a utilajelor de a căror întreţinere mă ocupam şi eu împreună cu încă doi oameni, cu care formam o echipă. Laminatori se numeau cei ce manevrau aceşti coloşi cărora noi, cei din echipa de întreţinere, le păstram maximul puterii de a deforma oţelul acela atât de fierbinte. Făceam lucrări mecanice la utilajul numit caja de laminare, un cadru uriaş din oţel in interiorul căruia se aflau doi cilindrii care se roteau în sensuri contrare, acţionaţi de ditai motoarele electrice şi striveau lingourile după reguli bine calculate, plimbându-le înainte şi-napoi şi răsturnându-le după fiecare trecere. Lingoul, încă încins, ce avea acum un aspect serpentiform, ajungea apoi la foarfecă, un alt utilaj cu fălci de o greutate şi putere de sute de tone şi care funcţionau pe principiul bielă-manivelă, mişcându-se greoi ca un mastodont ce muşca din fierul încins şi a cărui dinţi îi schimbam de câte ori se toceau. Sculele cu care lucram erau masive şi cântăreau de la câteva kilograme la câteva zeci. Totul se desfăşura nu numai într-un vacarm de huruieli şi bubuituri, dar şi-n imprevizibile ploi de scântei ori metal incins, totul aparent cadenţat de oftatul dinozaurian al acelei foarfeci uriaşe. În aer pe aleile de acces, pe utilaje şi-n jurul acestora era omniprezent un praf fin de culoare neagră pe care-l numeam cu toţii, noi cei căniţi cu el, ţundăr.

Fie că era zi ori noapte, mă simţeam şi chiar eram, un mic zeu stăpânitor al acestor forţe, un fel Hefaistos murdar de negreala aceea, cu doar dinţii din gură albi şi ochii cuprinşi de focul adunat în acele tone de oţel.

Fragment din povestea la care lucrez

Curgeau streşinile, soarele strălucea şi începuse să încălzească câte puţin, pe la amiază. Pe dealuri aleargau băieţii după fete, cu bucheţele de toporaşi albaştri în mână. Eu şi Mubende plănuiam cu ce să contribuim, alături de ceilalţi feciori ai satului, la obiceiul strigatului după flori, obicei pentru care atunci venise vremea. Nopţile erau mai pline de miliarde de stele, parcă mai multe decât în toate nopţile de peste trecuta iarnă, la un loc. Calea robilor, mai luminată ca oricând, trecea toată înstelarea şi cobora până la un orizont închipuit, că nu mai ştiai unde era cerul şi unde era pământul şi urcam pe-ntuneric dealul, simţeam cum ni se lungesc sufletele, până nu mai ştiam dacă urcăm pe deal sau pe cer. Mergeam, cu toţii, ca să aprindem focul de pe dealul, sau acum din cerul, de deasupra satului, foc pe care-l pregătisem, cu coceni de porumb, cauciucuri de tractor şi de maşină, lemne de stejar, bidoane cu motorină şi mai ales cu cărţile preotului-cărturar cel ce a trăit şi slujit pe vremea bătrânilor şi a cărui amintire Moşu o iubea şi respecta atât de mult. Am strâns toate acele cărţi groase cu coperţi de piele şi ferecături, cu paginile mucegăite cu literele acelea ciudate, din molozul fostei case parohiale, demolată, moloz ce urma să fie încărcat şi aruncat cu tot cu cărţile pe care le cuprindea. Am aprins focul grozav al acelui cer de noapte şi fumul cărţilor s-a ridicat atât de sus, că s-a unit cu Calea Robilor şi sigur, slovele acelea ciudate au ajuns până la sufletul preotului cărturar. Apoi am strigat după flori, ne-a auzit tot satul şi mai ales cei pe care i-am mustrat ori ridiculizat, în acel ritual al focului.

Când a aflat Moşu de toate acestea, a clătinat mulţumit din cap şi-a zâmbit împăcat.

De la ŞTIRI :)

Tanti Angela schiurista,

A căzut şi şi-a rupt .... ,

Iar Bianca Drăguşanu

Care-şi flutură bulanu'

Suferă de-un mare dor,

Treaba ei şi treaba lor,

Că ciobanu' Ghiţă frate,

E miţos până şi-n coate,

Iar Năstase-i la bulău

Pentru că a dus-o rău

Şi Băsescu, cuc de seară

Încă hăhăie pe-afară,

Astea-s ştiri ca frecţie,

Şi ne doare la bombeu,

Dar problema noastră e

Cursul Euro şi Leu,

Este sigur că iar luăm, UE.