Învăţ să tac, să nu spun adevărul,
Cu-n deget buzele-mi oprind,
Am logoree de tăceri în gând
Şi vă vorbesc, tăcând, întreg misterul.
Sunt ultras violent al minţii voastre
Şi îmi baricadez cuvintele în gând,
Tratându-vă mai delicat, tăcând,
Eu sper să vă mai doară de-ale noastre.
Când vorbe, dacă noi rostim vreodată,
Veţi da cod roşu de noian de gânduri,
Veţi fi-n pericol de uzat auzul singuri
Şi noi vom fi tăcut deja, ca o oglindă mată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu