Pe nisip, plâng lumânări ca-n altare,
Cu lacrimi sărate, de apă, amare.
Eşti aici, fidela mea desfătare,
Iubita mea cu săruturi murdare.
În amurg, valuri duc în spinare,
Jăratecul ce-a mai rămas din soare.
Cu palme căuş la frunte, în zare,
Privim extaziaţi cu mută mirare,
Departe, talazuri pribege prin mare,
Pe legănata cale de aur strălucitoare.
Doi muţi cu umbrele lungi în depărtare,
Bărbat şi femeie în vântul cu sare,
Goniţi din lume, aflaţi în visare
Cu suflete ca pânze, în fluturare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu