Cu suflet rupt şi peticit,
Eu te iubesc, femeie,
Dar sunt executat silit
De-a Timpului idee.
E gerul nopţii tot mai pur
Când focurile ard în sobe
Şi trupurile noastre fur,
Bătăi frenetice de tobe.
Tu-ţi strigi tacerea mai acut,
Privind cu mâini la mine,
Cand eu încep sa urc abrupt,
Icnind, aproapele din tine.
Chiar Timpul şade pironit,
Cu ţurţuri mari de gheaţă,
Privind la noi înmărmurit,
Cu clipa scursă de pe faţă.
Noi ne iubim pe-acest pământ,
Dând roată soarelui făclie
Si el se-nvârte, tot arzând,
Ca un nebun prin galaxie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu