sâmbătă, 15 aprilie 2017

Hrana

   Cu voia Lui Dumnezeu Cel Bun și Milostiv

      Mă voi mântui ca tot omul Domnului, pentru sufletele de pe lângă mine, pentru fiul meu, pentru speranțele femeii mele, pentru pâinea sfântă plămădită de mâinile mamei mele, pentru smerenia existențială a tatălui meu și pentru voi toți oamenii din viața mea. Altminteri, nu sunt atât de egoist să-mi doresc nemurirea exclusivă a propriului suflet.
      De felul meu, eu cel ce n-am ales să fiu plămădit acum, aici în astă lume, desfid orice reguli sociale născocite de oameni, cu excepția celor situate în elementaritatea bunului simț și astfel, sunt un sălbatic relativ.
      De Înviere mă voi hrăni cu măsură. Hrăni-voi trupul meu cu măsură, hrăni-voi sufletul meu cu tihnă și tot cu măsură. Vă iubesc pe voi, dragii mei OAMENI, vă iubesc primordial de sălbatic, cu umilință, și fără măsură. Nu-i întâmplare ce a hărăzit Dumnezeu Cel Milostiv, să ni se-ntâlnească cărările vieții.


Hristos a Înviat!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu