Retrospectivele
sunt oglinzi ale trecutului pe care sunt hotărât să le fac țăndări, ignorând
orice superstiții. Am
citit această carte, am învățat și din furcile caudine prin care am trecut și
din laurii cu care m-am încununat. Sunt foarte bogat pentru că am foarte mulți
prieteni, pentru că am lângă mine oameni extraordinari, pentru că am o familie
foarte frumoasă. Sunt foarte sărac pentru că am pierdut oameni, pentru că un ,,capriciciu’’
al ignoranței este și acela când un oarecare privește în ecranul mobilului și
nu prin parbrizul autovehicului pe care-l șofează. Peste puține ore voi
întoarce ultima pagină și voi închide coperta cărții unui timp trait cu tot mai
mare viteză.
Pretind
timpului meu fiecare secundă, iar dacă nu o voi primi mi-o voi lua cu puterea
incomensurabilă a imaginației. Imuabilă a fost și va fi legea cuvintelor spuse,
este singurul destin pe care ni-l asumăm, prin faptele care urmează acestora.
În ziua
dintâi, din anul Domnului 2019, la ora zero, deschid o nouă carte. Vă aștept în
viitor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu