Cade şi frunza de toamnă târzie
Ţărâna şi somnul, uşoare să-i fie.
La şapte şi cinşpe’ ne moare Poetul,
Purtători de cuvânt i-anunţă sfârşitul.
Folositori de cuvinte, tehnic absurde,
Explică şi moartea în fraze mai surde
Şi-n logica lor prezumtiv de concretă,
Ne spun că Poetul şi moartea-o repetă.
Iubirile stau în congestie de şoapte,
Transfuzii de lacrimi resuscitate.
Şi pleacă sublimul în singurătate
Imperturbabil, indefinibil, departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu