______Mă chinui de ceva vreme să storc ultimele picături de optimism din paharul vieţii. Îmi induc, forţându-mă din rarunchi, o stare de bine pe care nu o mai pot trăi, fiind sfârşit de atât de mult efort. Trăiesc aşa, ca mai toate cunoştinţele mele, în acest fel de masturbare şi aştept şi eu ploaia cu picături de speranţă. Până atunci, mi se usucă sufletul şi-mi crapă demnitatea.
______Deunăzi, dimineaţa, stăteam la taifas cu soarta aşa, la un pahar de viaţă pe care o sorbeam pe îndelete, savurând aroma-i de migdale.
______Îndrăzneam să mă amuz, privind o emisiune tv în reluare, emisiune a unuia care-mi explica secretele asasinilor economici şi dedesubturile FMI. Remarcabil este faptul că în prezent acelaşi tip, într-un mod fanfaronistic, tembel (cum îi place lui să spună) aşa, mai pe ocolite ori mai direct, mă îndeamnă să-i pup în albeaţa anatomică pe asasinii ăia de-i arăta ieri, veniţi astăzi să-mi chiureteze ţara de criză, viaţa de linişte, nevasta de luminiţele din ochi şi copiii de râset zglobiu. Evident, mă doare şi pe mine tot acolo, în albeaţa anatomică, de emisiunea aceea de televiziune şi de altele care-mi arată, ivitându-i la vorbiri, pe nişte personaje sperjure aflate în propria soldă sau solda asasinilor. Refuz să-mi mai sărez rănile cu televizorul.Mi-am dat seama că nu este decât spaimoterapie şi-mi chelesc şi ultimele fire de nădejde.
______Mă arde pământul meu iubit, aspru şi crăpat, care acum nu mai rodeşte duioşie şi-mi fac răni dogorile somaţiilor, a executărilor silite şi mi se anunţă prin sms că sunt iminente şi alte stihii.
,,Fie să rămână numai cel ce har
are de-a renaşte, curăţit prin jar,
dintr-a lui cenuşă, din puţinul scrum.
Astăzi ca şi mâine, pururi şi ACUM.’’
______Nu mai pot zâmbi, am buzele crăpate .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu