Cool, thanks' !

_____De bobotează, anul acesta, nu a fost ger şi din această cauză, neavând cu ce să-l confund, mi-am simţit gerul din suflet, provocat de iarna dintre oameni. Şofam apatic şi îngândurat, motorul torcea, parcă şi el cu gândul dus, în timp ce urcam panta lungă şi lină a drumului spre satul natal. Priveam cerul plumburiu, mărginit de orizontul duios neregulat al dealurilor sub care sătenii şi-au cuibărit casele la poalele bisericii de pe colină. La capătul pantei, acolo unde drumul se-ndreaptă, la capu' satului, m-am întâlnit cu tatăl meu şi cu Cristos, fiecare dintre noi cu crucea lui. Cristos pictat pe o bucată de tablă, răstignit de oameni pe crucea mare de lemn, tatăl meu păşind demn, de parcă la fiecare pas îşi înrădăcina alternativ tălpile în pământul de sub asfalt, făcându-şi semnul crucii mare şi generos ca el şi sufletul lui. Am oprit maşina în dreptul troiţei, am coborât, mi-am făcut cruce, mi-am îmbrăţişat tatăl şi-n îmbrăţişare, privind peste umărul lui, cu mâna dreaptă strânsă şi degetul mare ridicat, i-am făcut un semn amical Lui Cristos.