Revanşa boului ciut -capitolul doi-

Din vârful dealului, deja toropit de căldură, coboram panta lină a păşunii pe care păşteau risipite pe cerul verde, vacile din turma colectivei. Am zis bine cerul verde, pentru că obişnuiam să stau câteva minute-n mâini, acolo pe culme, cu capul în jos şi cu picioarele pe cerul albastru de-mi mângâiau norii tălpile goale ostenite. Coborând aşa, dintre ceruri, ocoleam fiecare vacă şi pentru a nu deranja ritmul ierbii rupte de guri flămânde, dar şi de frica muştelor mari şi lunguieţe care le însoţeau în roiuri şi după care loveau imprevizibil cozile vacilor. Mai cu seamă ocoleam taurul masiv, legat cu un lanţ lung de un ţăruş prea firav pentru forţa lui brută, dar prea preocupat să reuşească să pască iarba, fiind stânjenit de inelul de fier pe care-l avea prins între nări. Aproape de râu, treceam pe lângă cai, ne placeau mânjii cu mersul lor şovăelnic, păşind neîncrezători şi parcă într-un echilibru precar. Erau atent protejaţi de mamele lor, iepele acelea mari care-şi împărţeau strategic veghea cu hrana, mereu atente nu doar la căluţii cei mici, dar mai ales la armăsarii cu coame bogate. Armăsari mereu fremătânzi şi care după câte un nechezat răsunător îşi ridicau nasurile cu nările lărgite, buzele încreţite, cu dinţii dezveliţi, având pula lungă şi neagră pe-afară, apropiindu-se de iepe, cu paşi dansanţi opriţi de o cabrare bruscă prin care-şi etalau masculinitatea.

Noi copiii eram priviţi cu speranţă de către mamele-iepe pentru că, pe când cei doi văcari, soţ şi soţie, tolăniţi în iarbă, se ridicau şi Dumitru o urma pe Mafta până în tufele de carpeni şi aluni, noi încălecam pe deşelatelea armăsarii şi călăream în galop nebun, până se acopereau de spume de alunecam din cărca lor.

Aplecaţi pe gâturile cailor ce galopau, străbăteam spaţii nesfârşite şi de-abia atunci când descălecam şi priveam cât de mică era păşunea în comparaţie cu nesfârşirea prin care ne duseseră caii, înţelegeam că ei, caii, ne dăruiseră o taină şi că-n galopul lor nebun am fi fost cine ştie pe unde prin împărăţia Lui Dumnezeu. Mi-a plăcut fata care m-a însoţit într-o zi în călătoria mea de taină, mi-a plăcut cum strângea între coapsele-i prelungi şi totuşi puternice calul pe umerii căruia-şi rezema genunchii feciorelnici în alergarea aceea nefirească, cu părul şaten, lung, bogat, cu bucle mari răsfirate de vânt, cu sânii binişor mijiţi şi pe care-i sumeţea cu sfioşenie. Am iubit-o aşa, hălăduind vifornic prin neştiute lumi. A, am uitat să vă spun că ea mirosea ca sâmburii de caisă pe care, într-o dimineaţă, i-am spart pe terasa din beton a casei părinţilor mei cu ciocanul de lemn din atelierul de tâmplar al bunicului meu, ciocan cu care i-am spart şi capul vecinului pentru că-mi furase partea mea. Doamne, ce scandal a mai făcut grasa de mamă-sa! Pe mine mama m-a bătut demonstrativ, zâmbindu-mi complice, doar ca să tacă aia din gură şi să plece satisfăcută de spectacolul violent, bine jucat, al răzbunării.

Va urma.