CE DA MASĂ MATERIEI ? ...

* ___Zilele acestea mi-am adus aminte de o întâmplare din viaţa mea. Nu ştiu să spun dacă a fost fericită sau nefericită.

* ___Aveam douăzeci de ani şi eram în armată. S-a petrecut într-o noapte de decembrie, într-o conjunctură tensionată. Conjunctură? Da, un cuvânt rece care face abstracţie de motivaţie, de trăiri, de inimă, de … şi cam miroase a birou de poliţie. Ce conjunctură tensionată? Păi, folosesc şi eu această expresie stereotipă, de asociere a celor două cuvinte, aşa ca la tribunal – ca o searbădă expresie care ilustrează în mod cuprinzător juridic cauzele, de parcă ar fi o matematică superficială a dramelor irosite, ridiculizate oricum în două cuvinte.
* ___Pentru că au curs hectolitri de cerneală, s-au rostit kilometri cubi de alocuţiuni, replici, mărturisiri, discuţii, toate cu adevărul la tâmplă, despre nopţile de decembrie din vremea când aveam eu douăzeci de ani, orice descriere riscă să strepezească.

* ___ . -Să moară mama , că am tras ! Da’ trăieşti ! Da’ trăieşti ! Cu o voce când gâtuită, când puternică şi uneori întreruptă de hohote de plâns, de bucurie şi strângându-mă în braţe, un camarad de-al meu repeta, parcă era aşa, o jucărie defectă , aceleaşi cuvinte , iar eu nu-mi reveneam din buimăceala a ceea ce tocmai se petrecea, pentru că, în plină noapte, dădusem buzna foarte violent, sub imperiul instinctului de conservare , cu arma în mână , în scara blocului unde se petrecea acum scena aceasta suprarealistă. Era de parcă trecusem prin două dimensiuni ale aceleiaşi lumi şi era la fel de ger, de lumină puţină a unor becuri sfrijite, filtrată de ceaţa uşoară de afară.

* ___El se afla acolo , cu moartea pe crăcane, pândindă, din ţeava unei puşti-mitralieră, în acea întunecată scară de bloc rece de beton, în timp ce eu alergasem pe lângă zidul exterior. Alergasem pe lângă tencuiala aspră, care ţinea prizoniere steluţe de mică, ce străluceau abia mocnit pe un zid imens şi fără de uşi, ori ferestre şi trecerea mea le însufleţea şi steluţele se eliberau explodând cu pocnituri seci. De fapt, nişte beţivi oarecare , ce tocmai îşi redescoperiseră dreptul de a spinteca nopatea cu urlete, cu înverşunare şi-l apărau, de propriile fantasme, cu pistoale mitralieră întâmplător-nefericit ajunse în mâinile lor, trăgeau după mine, ajuns pe acolo în urma unor ordine atât de vagi, încât am decis că propria piele este mai preţioasă …aşa pentru părinţii mei şi sora mea. M-am aruncat prin dreptunghiul răsăritului întunecat al primei uşi …

* ___Priveam amândoi , la lumina unui chibrit , cartuşul căzut pe ciment, scos de gheara închizătorului, cu capsa lovită de cuiul percutor … priveam cu feţe prelungi şi ochii mari amprenta aceea mică din metal şi aprindeam chibrit după chibrit şi amestecam ,,Doamne!’’cu ,,să-m’ bag pula!’’ …

* ___Am plecat de acolo, spunând amândoi :

-Mulţam la Dumnezo’ că noi n-am omorât pă nime’ !

Apoi am pus acelaşi cartuş, în ţeava aceleiaşi arme şi l-am tras în cer … şi iar am rămas pentru un minut stană … a funcţionat… şi după aceea am râs amândoi de ne dureau burţile.

* ___Glonţul acela, a rămas Acolo Sus şi îl va trimite Bunul Dumnezeu după mine, atunci când
va socoti El că-mi va fi sosit vremea .