Chiar întreaga
viaţă este un hazard? Iubita mea, oare sunt eu doar un norocos că
tu eşti acum, aici, cu mine? Dacă un alt spermatozoid pleznea-n
ovulul mă-tii, sau taică-tău mai statea la o ţigară, poate nu
te-ai fi născut tu... Cum nici eu n-am venit pe lume prin eprubetă,
cum şi-ai mei şi-au tras-o, fix la momentul potrivit, pentru a mă
concepe... Cum până a ne cunoaşte, fiecare dintre noi a
supravieţuit aproape miraculos unor încercări şi cum iubirea
noastră este, cu fiecare zi ce trece, tot mai mare, înseamnă că
nu există hazard.
La răscrucea dintre
o vară şi-o toamnă, pe mal de Bosphor, într-un hotel împodobit
cu ghirlande de laur tăiate-n piatră aşa cum se construia la
început de secol douăzeci, în timp ce chiar cerul curgea aproape
compact pe pământ şi în mare, după ce toate tobele înaltului
bătuseră prevestitor şi Dumnezeu, zâmbind mulţumit, înţelept
şi mucalit în barba-i albă, îşi întorcea pentru o vreme faţa
spre Marmara, noi ne-am iubit, acolo undeva în Cornul de Aur, astfel
zămislindu-se fiul nostru. Înseamnă că nu există hazard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu