La pescuit...?

Eu să merg la pescuit? Da, am petrecut o dupăamiază frumoasă, memorabilă, împreună cu familia mea: la pescuit. În viaţa mea nu am avut răbdare să stau mai mult de trei minute cu băţu-n baltă. Cum pentru orice păcat este un început, sau dacă vreţi, cum tot omu' cu mintea-ntreagă începe să manifeste apucături atipice odată cu încărunţirea, iată-mă şi pe mine cu toată familia la pescuit. N-am să vă spun unde este locul în care am fost să pescuim, sau mai sincer mărturisind, să încercăm, pentru că nu am permis de pescuit şi în concluzie sunt, cu toată diletanţa mea din domeniu, un braconier, dar şi pentru că umblă zvonul că-n ţara asta datu-n gît şi sodomizarea caprei vecinului sunt foarte ,,în trend'' . Asta şi pentru că nu-mi place riscul unui conflict intelectual cu posibili nimurici cu aer oficial şi balele-n şpagă gata să fie scribi de procese verbale care sancţionează exclusiv bruma de bunădispoziţie pentru un potenţial ihtiocid, pentru că oricum noi n-am prins nici măcar unul şi chiar dacă l-am fi prins, din patologică umanitate, l-am fi eliberat. Uneori este incredibil că unii dintre noi am depăşit condiţia de vânător-culegător a speciei din care facem parte. Thanks Lord!