Te voi despacheta, cu
delicateţe,
Din coaja groasă a
stresului
Acesta cotidian,
Ce te-nmărmureşte.
Te voi dezveli la lumina
nopţii,
La o lampă cu petrol,
Lampant şi el şi eu,
Ca pe un David,
Fără să am vreun merit
Pentru că tu exişti,
Apoi.
Te voi atinge,
Cu inima întretăiată-n
deget,
Udându-te toată cu
suflet
Peste opalescenta
Ta piele.
Te voi încălzi cu apa
vieţii
Scursă din coasta mea,
aceea,
Care mi-au fracturat-o
hidraulic
Cu o suliţă.
De abia atunci
Te voi iubi,
Femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu